Romanța răscumpărării – Bebe Ciaușu

lei16,00

Stoc epuizat

Descriere

Prezentare expozitiva a cartii Rut

Cartea Rut este genul de carte care, daca n-ar fi existat, ar fi trebuit neaparat scrisa. Viata ne-ar fi fost mult mai saraca fara o asemenea capodopera literara si spirituala si, mai ales, in lipsa ei, n-am fi cunoscut niciodata o parte semnificativa din caile nebanuite ale Domnului de a-Si duce la indeplinire planurile providentiale prin care avea sa-L aduca pe Mesia in lume. Este o drama foarte bine pusa in scena de Regizorul Divin, prin care vrea sa ne arate ca El supravegheaza indeaproape viata alesilor Sai pentru ca nimic sa nu-i impiedice sa vina la El. Este una dintre cele mai frumoase imagini biblice – daca nu chiar cea mai frumoasa – prin care ne este revelat adevarul divin potrivit caruia nimic nu sta impotriva planurilor lui Dumnezeu de a mantui omul aflat pe cai pierdute. Pe scurt, carte Rut este Biblia in miniatura, adica prezentarea intregii lucrari a lui Dumnezeu de la caderea omului in pacat (reprezentata de indepartarea lui Elimelec si a familiei sale de Betleem – locul binecuvantarilor lui Dumnezeu – si plecarea in Moab – locul aflat sub blestem divin), pana la rascumpararea Bisericii (reprezentata aici de Rut, moabita, femeia adusa din afara Israelului pentru a se bucura de binecuvantarile speciale ale lui Dumnezeu) de catre Go’el-ul divin (ilustrat aici de Boaz).

Niciunde in Biblie nu vom mai intalni o poveste de dragoste la fel de frumoasa, care sa ilustrezee iubirea nemarginita pe care Dumnezeu o are fata de lumea instrainata de El, ca si aici. Aceasta carte este literalmente o „romanta a rascumpararii” scrisa cu degetul lui Dumnezeu.
Din introducere