Sub semnul curajului – Janette Oke & Laurel Oke Logan

lei43,00

Stoc epuizat

Categorie:

Descriere

Curajul și inima îi vor fi testate în moduri cum niciodată ne se aștepta….

Beth Thatcher și-a petrecut întreaga viață în universul protector și confortabil oferit de familia și prietenii săi, și singurele interacțiuni cu lumea erau doar acelea prilejuite de evenimentele sociale spre care averea tatălui ei îi croia drum. Însă Beth e pe punctul de a lăsa totul în urmă, acceptând un post de învățătoare undeva la poalele munților din vestul Canadei. Însuflețită de exemplul mătușii ei, Elizabeth, care la rândul ei s-a dus în vest pentru a preda câțiva ani la o școală de acolo, și încurajată blând de tatăl ei, Beth decide să-și pună încrederea în Dumnezeu și să înfrunte plină de curaj orice obstacol ce i-ar ieși înainte.

Însă condițiile din Coal Valley sunt chiar mai rele decât s-a temut ea. Un recent accident minier a lăsat orașul îngrozit și la mila companiei miniere. Înainte de sosirea ei acolo, copiilor li s-a acordat prea puțină educație școlară și cei mai mulți dintre localnici nici măcar nu vorbesc englezește. Ba mai mult, nu există nici măcar o clădire dedicată școlii. În plus, inima lui Beth pendulează între afecțiunea pentru doi tineri – ambii crescuți la munte, unul, un prieten de-o viață, iar celălalt, un bărbat liniștit și blând care nu o dată i-a sărit în ajutor când a avut mai mare nevoie.

În ciuda tuturor greutăților, Beth e hotărâtă să aducă o schimbare în bine în micul oraș de frontieră. Dar când sora ei vine în vizită, amintindu-i de toate avantajele vieții de lux pe care le-a lăsat în urmă, nu va simți oare Beth dorința să se întoarcă la privilegiile vieții de dinainte de îndată ce se va sfârși anul școlar?

Despre autoare:
Janette Oke este celebră pentru cărțile creștine pe care le-a publicat de-a lungul anilor. Romanele ei s-au vândut în mai bine de 30 de milioane de exemplare. Este laureata mai multor premii literare. Multe dintre cărțile ei au fost traduse în limba română.

Laurel Oke Logan a scris mai multe cărți, dintre care amintim biografia mamei sale, intitulată Janette Oke. A Heart for the Prairie, dar și – împreună cu mama sa – romanul Dana’s Valley și seria Întoarcere în Vestul canadian.