Am aflat cine sunt – Ioana Podina

lei34,00

Categorie:

Descriere

Slăbuță și cu părul semi-dezordonat, cu pantaloni prea scurți și cu bagaje prea multe pentru vârsta ei, Aisha ajunge în Crayton.Nu a fugit de acasă, ci a fost trimisă aici – la matușa ei, Nana. Dar asta nu o face mai puțin „fiică risipitoare”.

Vacanța de vară. Trei luni. Mult sau puțin – atât timp are la dispoziție pentru a-și pune viața în ordine. Poate că restul adolescenților din Crayton se plâng pentru că trebuie să meargă la „școala de vară”, ca să iși repare notele. Dar pentru ea, miza este mult mai mare.Nici nu știe de unde să înceapă…reparatul. Iar străinul misterios care tot apare pe la Nana pe acasă și care poate să aibă cel puțin la fel de multe secrete ca și ea nu face lucrurile mai simple.

În Crayton, Aisha își regăsește prietenii copilăriei, care știu să deschidă ușile de mult închise din inima ei și care știu să aștepte, răbdători, până la momentul potrivit.Redescoperă gașca de tineri care nu sunt gata doar de distracții, ci sunt ca o înbrățișare caldă peste sufletul ei obosit.Pas cu pas, ea renunță la măști și la frici și se lasă văzută și acceptată. Iubită. Treptat, găsește drumul către cine este ea cu adevărat și către Cel care o iubește cu o dragoste nebună, veșnică.

Atât de multe se pot schimba într-o vară!