Bunele maniere pentru copilul crestin – Geanina Constantin

lei23,00

Descriere

Volumul Bunele maniere pentru copilul creștin conține 25 de capitole în care sunt prezentate într-un limbaj accesibil subiecte importante care au legătură cu viața noastră de zi cu zi. Veți găsi informațiile de bază, esențiale: ce să faceți și ce să nu faceți, ce este considerat politicos și ce poate trece drept grosolănie în ochii celorlalți.

Fiecare capitol include, pe lângă regulile de bună purtare în diferite circumstanțe, citate inspiratoare, versete biblice și fragmente literare care ilustrează modele de comportare manierată sau exemple de comportament necioplit, care trebuiesc cu siguranță evitate. O parte dintre capitolele cărții conțin teste de verificare a modului în care a fost înțeleasă și asumată informația prezentată.

Spre deosebire de alte materiale educative despre bunele maniere, volumul Bunele maniere pentru copilul creștin tratează subiectul dintr-o perspectivă inedită. A fi „civilizat”, „educat” sau „binecrescut” este, în primul rând, o datorie față de Dumnezeu. Un bun creștin este și un om care se poartă frumos. Cartea are un capitol dedicat exclusiv modului în care ar trebui să ne comportăm la biserică.

 

Felul în care ne salutăm reciproc, modul în care stăm la masă, punctualitatea la întâlniri, importanța igienei personale, calitatea conversațiilor cu cei din jur, atenția cu care îi tratăm pe membrii familiei, pe colegi și pe vecini, „banalele” formule de politețe și modul în care știm să ne comportăm pe stradă, la școală, la biserică și, mai nou, în mediul virtual – toate aceste detalii ne reprezintă. În funcție de aceste lucruri, oamenii pe care îi întâlnim (regulat sau întâmplător) își formează o părere despre noi, dacă avem sau nu „cei șapte ani de-acasă”.