Împărații lui Israel – Iosif Anca

lei24,00

Stoc epuizat

Categorie:

Descriere

Împăraţii lui Israel şi Împăraţii lui Iuda, de la Saul la Zedechia, primul dat în mânie, iar ultimul luat ân urgie (Osea 13:11), prezintă perioada regatului poporului ales, aproape cinci sute de ani de istorie, în care conducătorii celor douăsprezece triburi, împreună sau divizate în două regate, se eveidenţiază prin promovarea valorilor sfinte sau prin apostazia lor. Cronicari biblici, în general profeţi, îi descriu în relaţie cu tronul, dar şi cu Templul şi Legea lui Dumnezeu, într-un sistem al monarhiei teocratice, în care David rămâne etalonul pozitiv de comparaţie, ce a mai fost atins numai de doi dintre cei peste patruzeci de împăraţi. Ceilalţi împăraţi se împart în proporţie de trei la unu în grupa împăraţilor răi şi respectiv ai celor care n-au slujit pe Domnul din toată inima.