Familii din Biblie – Iosif Anca

lei27,00

Descriere

Familia a aparut ca o încununare a Creatiei, iar modelul ei este valabil pâna la sfârsitul istoriei omului pe pamânt. Dupa acest moment, toti cei mântuiti vor trai definitiv în marea si fericita familie a lui Dumnezeu. Având în vedere unitatea si continuitatea acestui organism, pe de o parte si complexitatea si valabilitatea lui pe de alta, am primit îndemnul si continutul necesar acestui studiu care scoate în evidenta familia în diferitele ei ipostaze. Astfel, in acest volum, vom aborda familii sub aspectele materiale si spirituale ale vietii, dar in mod special vom privi spre soti, ca parinti, si spre copiii lor, incheind cu lectia „Familia in planul lui Dumnezeu”. Pentru ca în familie se traiesc mari biruinte, dar tot aici se pot inregistra mari înfrângeri, familiile prezentate nu sunt desavârsite în întreaga lor activitate, iar Biblia le prezinta asa cum au fost. Astfel în pofida unor nerealizari temporare, familiile credincioase au înscris pagini în care straluceste Slava lui Dumnezeu, Cel care a conceput si sustinut familia. Cred ca studierea atenta a acestor situatii diferite, poate sa constituie o piatra de hotar si un ajutor pentru cei carora le este dat în drumul spre Împaratia Cereasca sa calatoreasca într-un grup, ce se numeste atât de placut „familie”.