Cel mai păzit secret al lui Dumnezeu – Mark Maulding

lei30,00

Descriere

Dar dacă Dumnezeu n-a intenționat niciodată ca noi sa ne zbatem atât de mult? Dar dacă biruirea păcatului nu înseamnă că trebuie să ne bazăm pe propriul nostru autocontrol? Dar dacă dragostea față de alții nu se referă la a spune și a face toate lucrurile corecte? Dar dacă rostul suferinței nu este să ne dea lecții? Dar dacă putem să ne simțim mai aproape de Dumnezeu fără sa facem ceva? În Secretul cel mai bine păstrat al lui Dumnezeu, Mark Maulding, fondatorul Grace Life International, aruncă în aer ideile noastre preconcepute despre viata creștina, eliberându-ne astfel de simpla acceptare a noțiunilor și ajutându-ne, în schimb, să avem parte de adevărata împlinire. Prin explicarea câtorva versete înțelese de obicei greșit, Mark ne arată că ascultarea de Dumnezeu nu este chiar atât de complicată pe cât credem noi de multe ori că este. Și, de fapt, răspunsul la întrebările noastre stă ascuns chiar în fața ochilor noștri. „O incursiune minunată ce te ajută să-ți descoperi identitatea în Cristos și să traiești prin har. Citește această carte, și vei descoperi ca aceasta a fost una din cele mai bune decizii pe care ai luat-o!” DERWIN GRAY, păstor principal la Transformation Church; autor al Limitless Life „Maulding explică foarte frumos ceea ce ne-a spus clar Dumnezeu, dar ceea ce puțini dintre noi au înteles: viata creștină nu înseamnă efort epuizant, ci faptul ca Cristos trăiește în noi.” DAVID GREGORY, autor al bestsellerului Dinner with a Perfect Stranger, desemnat de New York Times „Cartea aceasta are potențialul de a-ți schimba întreaga concepție despre Dumnezeu și viată. Pregăteste-te să fii surprins și încurajat.” ANDREW FARLEY, autor al bestsellerului The Naked Gospel; gazda a emisiunii Andrew Farley LIVE de pe Sirius XM