Acest foarte neînsemnat frate al Meu, Dani

lei7,00

Categorie:

Descriere

Această relatare nu este despre un „mare om al lui Dumnezeu” care a înfăptuit lucrări măreţe şi impresionante. Probabil că aţi citit multe din acestea. Slavă lui Dumnezeu pentru Spurgeon, Moody, Wesley şi alţii! Vă aduceţi aminte simţămintele care v-au încercat după ce le-aţi citit? Poate aţi încercat să aveţi experienţele lor şi să vă purtaţi şi să predicaţi ca ei, dar apoi, aţi renunţat epuizaţi şi obosiţi spunând: „cu mine nu se poate!” Ei au rămas pentru voi nişte stele strălucitoare, dar v-aţi mulţumit să le admiraţi resemnaţi de la distanţă. Mai târziu, v-aţi revenit şi aţi spus: „Da. Nu sunt şi nici nu voi fi niciodată ca ei, dar un creştin tot sunt prin harul lui Dumnezeu. În starea în care m-a aşezat Dumnezeu, vreau să-L iubesc şi să trăiesc pentru El aşa cum numai eu o pot face.”

Această carte este o încurajare pentru oamenii simpli ca mine şi ca tine pentru a umbla smeriţi cu Dumnezeu.

De multe ori creştinul simplu, obişnuit, cu un pas înaintea noastră, care „Îl urmează pe Miel oriunde merge” este de mai mare ajutor, decât aceia care sunt la kilometri în faţa noastră.

„Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului.” Ţefania 3:12