Zece băieți care și-au păstrat credința – Irene Howat

lei18,00

Descriere

Acești zece băieți au crescut în diverse perioade dificile din istorie, dar au ajuns niște oameni care nu au renunțat la credința lor, în ciuda ostilităților. Nu le-a fost ușor să-și trăiască viața de creștini, însă fiecare dintre ei a ales cărarea cea strâmtă a credinței, nu calea ușoară a lumii. Tu ce ai face?

Policarp, al cărui nume înseamnă „mult rod”, a fost un ucenic al apostolului Ioan, a murit ars pe rug din pricina credinței sale.

Sfântul Alban a fost primul martir din Anglia, care a refuzat închinarea la idoli, spunând: „Eu Îl venerez și mă închin singurului Dumnezeu Viu, care a creat toate lucrurile.”

Nate Saint și-au luat în serios chemarea de a răspândi mesajul Evangheliei, iar asta l-a costat viața.

Dietrich Bonhoeffer nu a renunțat la Cristos și principiile biblice, opunându-se fățiș doctrinei naziste, și a fost executat.

Thomas Cranmer a pus Cuvântul lui Dumnezeu mai presus de orice, din care pricină a fost persecutat și în cele din urmă ucis. La fel și-a trăit credința fiecare dintre ei, de aceea sunt demni să fie numiți „eroi ai credinței”.

Într-o lume în care oamenii cedează cu multă ușurință, urmează pilda celor care au rezistat până la capăt!