30 de zile pentru reducerea stresului – Deborah Smith Pegues

lei17,00

Descriere

Oare controlez eu stresul, sau mă controlează el pe mine?

„Cartea aceasta este plină de sfaturi inspirate cu privire la modul în care îți poți păstra pacea în mijlocul presiunilor inevitabile ale vieții. Trebuie să o citești!” EPISCOP E. C. REEMS-DICKERSON – conferențiar internațional/filantrop

Dormi bine noaptea? Găsești suficient timp în timpul zilei să faci ceea ce-ți place? Iei decizii bune cu privire la alimentație și la exercițiul fizic? Uneori stresul face să ne pierdem odihna, bucuria și sănătatea după care tânjim atâta. Dar poți să îmblânzești acest tiran cumplit în doar treizeci de zile. Pe baza cunoștințelor acumulate pe parcursul activității sale de consultant în probleme comportamentale, celebra autoare Deborah Smith Pegues te învață în capitolele acestei cărți:
– să renunți la comportamentele cu potențial autodistructiv
– să îți evaluezi corect așteptările
– să îți consolidezi rețeaua de sprijin
– și îți oferă încă 25 de strategii la fel de utile

În bine-cunoscutul ei stil direct și energic, Deborah ne dezvăluie câteva strategii eficiente cu ajutorul cărora putem să înfruntăm factorii de stres din viața noastră și să reducem impactul lor.

Recurgând la detalii din viața personală, la întrebări de mare profunzime și la principiile biblice, autoarea ne dă o mulțime de sfaturi practice menite a ne ajuta să ne stresăm mai puțin și să ne bucurăm mai mult de viața noastră pe acest pământ.

Deborah Smith Pegues este contabilă experimentată, învățătoare și vorbitoare pe teme biblice, consultantă comportamentală specializată și autoarea unor cărți foarte apreciate de către cititorii lor, precum 30 Days to Taming Your Tongue (vândută în peste 200 000 de exemplare) [ediția în limba română a fost publicată sub titlul 30 de zile pentru îmblânzirea limbii de editura Cartea Creștină], 30 Days to Taming Your Finances și Conquering Insecurity.