Copiii din tren coboară la prima – Florentin Haidamac

lei30,00

Descriere

„O carte scrisa cursiv, antrenanta, cu umor (cam negru, ca nici nu se putea altfel). Simtim emotiile si trairile eroului, bucuriile si necazurile. Scrise in stilul caracteristic al lui Florin Haidamac. Stil care face ca toata povestea sa fie extrem de usor de citit. Pe o parte. Pe de alta parte, cartea este foarte greu de citi. Sunt pagini intregi dupa care, in ciuda cursivitatii povestirii, tu, ca cititor, te poticnesti. Iti trebuie o pauza. Ai nevoie sa-ti tragi sufletul. Sa oftezi, sa iti aduni puterile sau sa iti stergi o lacrima. Citesti unele randuri si iti chemi copilul sa il strangi in brate. Dupa alte pagini rasfoite iti vine sa iti suni parintii si sa le multumesti doar pentru ca te-au tinut langa ei. Iar cine nu mai are acest privilegiu, de a-si putea suna parintii, inalta privirea spre cer, stiind ca ei, de acolo de sus, inteleg despre ce este vorba. Si nu o data, citind povestea vietii lui Cornel, te opresti din lectura si te intrebi ce este cu adevarat important in viata. Iti amintesti de suparari din ultimele zile, saptamani, suparari provocate de lucruri importante. Pana atunci, credeai ca sunt importante. Citind din aceasta carte, realizezi, insa, cat de marunte erau acele lucruri. Si te rusinezi…” – Tiberiu Avram