Însemnări pe ușiorii casei – Mărioara Măcelaru

lei17,00

Categorii: , ,

Descriere

Am vazut-o intaia data in anul 1971, in biserica, in Timisoara – canta la flaut in orchestra. Mi-a retinut atentia, nu flautul ei fermecat, ci chipul ei transfigurat. Traia ceea ce canta. Canta nu doar la flaut, ci mai ales cu vocea. Avea o voce inconfundabila, cantand solo in diverse imprejurari: in biserici, la nunti, la priveghiuri, la inmormantari. Oriunde aparea, era sigur ca aducea cu ea ceva – macar o cantare. Canta bine, canta frumos. Canta cantari inspirate nu de muze, ci de Duhul lui Dumnezeu. De fiecare data, alaturi de ea era Dorel – sotul, acompaniind-o la acordeon. De multe ori, duminica dimineata, in intersectia de la Sinaia, ii vedeam pe toti – parinti si copii, de la cel mai mic pana la cel mai mare, grupati, ficare cu-n instrument in mana, traversand strada, in drum spre biserica: familia – Dorel si Mioara Macelaru si copiii – familia-orchestra, duminica de duminica, an de an, aceiasi – toti impreuna pe acelasi drum, in aceeasi biserica, in aceeasi slujire pentru Domnul.

Ceea ce m-a impresionat, profund si placut, la aceasta familie si mai ales la sora Marioara, a fost faptul ca si peste zeci de ani, ori de cate ori vizitam biserica Elim in care era membra, intotdeauna era acolo, mereu prezenta, mereu in acelasi loc – la orchestra, la aceeasi veche partitura, cu acelasi instrument de-o viata in mana – flautul – gata sa cante. Ziceam in sinea mea vazand-o: sora Marioara n-are varsta, ea continua sa cante, in timp ce multi, dintre cei de alta data, plecasera de mult. Doar ea ca matca in stup, inconjurata de toata familia, pe drept – ceata cantaretilor Macelaru, aducand in biserica si muzica si… harul. Deopotriva – te incantau, te cucereau, te rascoleau iar si iar.
Pastor Ticu Leontescu