În odaia lui de rugăciune, singur cu Dumnezeu şi cu Biblia, George Müller îşi încingea coapsele minţii şi îşi lustruia armura pentru bătăliile zilei. Cu încredere totală şi simplitate de copil, el credea fiecare cuvânt rostit de Dumnezeu. Se întorcea cu înflăcărare la Cuvântul lui Dumnezeu de mai multe ori în fiecare zi ca şi cum ar fi fost într-o comunicare constantă cu cerul, primind scrisori proaspete cu îndrumări şi promisiuni preţioase de la Tatăl lui ceresc.
Nu studia niciodată Biblia pentru alţii. El studia doar pentru el însuşi ca să afle ce aştepta Tatăl lui ceresc de la el. A devenit atât de îmbibat de adevărul lui Dumnezeu, încât atunci când vorbea despre Dumnezeu, ascultătorii lui îşi aminteau de cuvintele Mântuitorului din Ioan 7:38, fiindcă din el păreau să curgă „râuri de apă vie”. Rugăciunile lui erau rostite cu un limbaj simplu şi cu un duh smerit şi înflăcărat. Pentru că ştia că Tatăl lui era atât de bogat, binevoitor şi iertător, se simţea liber să ceară şi să primească mari binecuvântări. Însă trăsătura cea mai remarcabilă a rugăciunii sale era aceea că el cerea toate lucrurile în numele Domnului Isus Hristos.