Trezirea aceasta are iniţial un dublu efect: în primul rând, oamenii îşi părăsesc imediat obiceiurile păcătoase; iar cei nepăsători ajung să se lepede şi să se îngrozească de păcatele şi risipa dinainte. Când Dumnezeu toarnă Duhul Său în mod minunat peste întreg oraşul, oamenii renunţă la vechile certuri, calomnii şi bârfe. Cârciumile rămân goale în curând, şi oamenii stau acasă; nimeni nu iese din oraş dacă nu are treburi necesare, sau unele scopuri religioase, şi fiecare zi seamănă cu o zi de sabat. Celălalt efect este că oamenii caută în mod sincer calea spre mântuire, citind, rugându-se, meditând, venind în casa lui Dumnezeu şi ţinând conferinţe particulare; strigătul lor este: „Ce să fac ca să fiu mântuit?”. Locul de recreaţie se schimbă, şi nu mai este cârciuma, ci casa pastorului, care este mult mai aglomerată decât orice cârciumă.
Lucrarea aceasta a lui Dumnezeu care mergea înainte, şi numărul sfinţilor care se înmulţeau au transformat în curând oraşul în mod minunat; astfel că în timpul primăverii şi verii care au urmat, anno 1735, oraşul părea plin de prezenţa lui Dumnezeu: nu fusese niciodată atât de plin de iubire şi bucurie, dar nici atât de tulburat ca atunci. În aproape fiecare casă existau dovezi remarcabile ale prezenţei lui Dumnezeu.