Suntem înconjuraţi de cărţi, dar noi le alegem doar pe cele mai bune. Le răsfoim împreună, în fiecare zi, de luni până joi, de la ora 10.30 şi apoi în reluare la 15.45 şi 22.20.
Împreună devenim colecţionari de portrete de carte!
Emisiunea este realizată în colaborare cu Libraria & Biblioteca Agape Suceava. Toate cărţile prezentate în cadrul emisiunii sunt disponibile atât la bibliotecă cât şi la librărie.
Din primăvară mi-am propus să citesc un roman. Este adevărat nu am mai făcut-o de ceva vreme pentru că am considerat romanele ca fiind lectura copilăriei când visarea este antrenată mai uşor de firul povestirii. Ceea ce m-a determinat, însă, să pun mâna pe romanul Martorul – a fost autorul, Josh McDowell şi nu numai. Am citit referinţe despre romanul Martorul care sugerau că are o capacitate de absorbţie, încât odată ce l-ai deschis nu il vei lăsa până nu vei ajunge la capăt. Astfel că împins de un imbold marcat de o copilărească curiozitate am deschis cartea şi am citit introducerea. Întodeauna citesc introducerea, după ce studiez coperţile. Introducerea, scrisă de Henri Aoun, director în organizaţia Campus Crusade for Christ, am considerat-o iniţial saturată de politeţuri, pe alocuri exagerate. Însă aceasta m-a determinat şi mai abitir la a deschide romanul lui Josh McDowell, Martorul . Între timp am aflat că lansarea sa a fost făcută în Cairo în 2006, an în care Republica Arabă Egipt pierdea un câştigător al premiului Nobel pentru literatură în persoana lui Naghib Mahfuz. Ineditul modului de prezentare a romanului Martorul aveam să-l pricep cu adevărat abia după parcurgerea sa. Josh McDowell nu îşi dezminte formatul său şi foloseşte aceste informaţii cu semnificaţie aparte, în conceperea acestei poveşti, mai mult decât captivantă. Această abilitate care-l caracterizează a făcut ca romanul, Martorul, să fie cea mai vândută carte la târgul de carte din Cairo ediţia 2006.
Astfel şi-a intitulat Ligia Seman, una dintre cele patru realizari publicistice. In cele 533 de pagini ale cartii, cititorul face cunostiinta cu fatete ale societatii romanesti contemporane, cu care prea putini sunt familiarizati, poate si pentru ca subiectul a fost o buna bucata de vreme de domeniul preocuparilor statului si prea putin al organizatiilor caritabile, atat de palid reprezentate in Romania dinaintea lui 1989. Prinsa in valtoarea grijilor cu traiul de fiecare zi, mai ales populatia oraselor nici nu era informata public despre existenta si activitatea caselor de copii, a caselor pentru batrani sau a institutiilor in care erau internate persoanele handicapate sau cu tulburari psihice. Foarte rar razbateau informatii cu privire la modul lor de functionare si atmosfera din aceste institutii, poate si datorita faptului ca ele erau locurile unde erau plasati si indivizi considerati indezirabili, cu vederi politice contrare unui regim opresiv, conceput sa aiba totul sub control riguros, capabil sa dea impresia unei paci sociale general admise, in care toate problemele si-au gasit rezolvarea ideala, conform cu principiile egalitariste larg propovaduite. Dar care in realitate se dovedeau a fi lipsite de orice pretuire a omului ca entitate sociala.
„What`s so amazing about Grace” sau cum a fost tradusă în româneşte „Tulburătoarele descoperiri ale harului” dă perdeaua la o parte de peste un subiect controversat. Incă din primul capitol Yancey intră direct în problemă. Reuşeşte să stârnească indignarea cititorului prin prezentarea unei situatii reale care conduce spre o concluzie clară : suntem bolnavi de condamnare şi lipsiti de har.
Fără a generaliza, locaţiile unde harul ar trebui să se regăsească din abundenţă s-au transformat în veritabile tribunale care aruncă verdicte irevocabile. Suntem contaminaţi de imaginea deformată a unui Dumnezeu riguros şi neîndurător care ne contabilizează veşnic păcatele, clasificându-le după criterii precise.