Corneliu Livanu isi gaseste un corespondent biblic, comparandu-se cu straina Rut, tanara vaduva moabita, care isi incepe viata in tara „unde curge lapte si miere“ prin aspra indeletnicire de culegator de spice pe urma seceratorilor (Rut 2:3-10). În „tara intristarii sale“, poetul Corneliu Livanu, asemenea fratilor sai de credinta „straini si calatori“ (1 Petru 2:11) a pus in aplicare sublimul sfat: „Sa nu te duci sa culegi spice in alt ogor; sa nu te departezi de aici!“ (Rut 2:8) spicuind pe ogoarele binecuvantatului Boaz, Cel cu „drept de rascumparare“ asupra fiintei sale, Acela care l-a si rascumparat cu sangele Sau pe crucea Golgotei.

Fire vizionara, Corneliu Livanu se impune prin arta evocarii, manuind cu abilitate limbajul descriptiv, creand atmosfera de epocã si facand sa defileze, pe dinaintea ochilor nostri, personaje ale unei istorii biblice pierdute în negura vremurilor (Pagini din viata celor de demult), sau altele care apartin epocii nou-testamentale. Calatorind cu discretie în preajma poetului, auzim respiratia întretaiata a tanarului David înaintea confruntarii cu Goliat, ascultam indignati cuvintele saturate de orgoliu ale trufasului Rabsache, urcam tensionati spre muntele Moria, sau venind în perioada neotestamentara ne patrundem de atmosfera sacra din preajma binecuvantatului nostru Galileean.

Cristina Francu este absolventa a Facultatii de Filosofie si Jurnalism din Bucuresti, licentiata în stiinte ale Comunicarii. L-a cunoscut pe Domnul din copilarie, într-o familie numeroasa din Galati. Slujeste pe Dumnezeu la Templul Penticostal din Galati, fiind implicata în mod deosebit în educarea copiilor din cadrul bisericii. Primele încercari pe taramul literar le-a publicat în revista bisericii.

Poemele volumului „Dumnezeu este cu noi“ nu se constituie într-o rece creionare descriptiva, de un imagism searbad, spalacit. Pentru poet, Dumnezeu nu este inaccesibil oamenilor, ascuns în adâncimile de nepatruns ale Universului, departe de durerile lor, ci Acela despre care afirma convingator: „Ce frumoasa-i, ce mareata/partasia cu Cristos!/ Numai sfânta slavei Fata/face traiul luminos“/ (Pilde)

Al patrulea volum de poezii al poetului Corneliu Livanu „Cantarea si poezia sunt doi prieteni buni care niciodata nu m-au parasit. Prin influenta si prin puterea lor, necazurile vietii au devenit suportabile si tintele alergarii mai usor de atins. In casa parintilor mei am invatat sa cant si sa ma rog, mai ales atunci cand rugaciunea si cantarea urmau dupa citirea – individuala sau in grup – a Cuvantului lui Dumnezeu. Pana vom ajunge cu totii in „Casa Tatalui“, sa cantam, dragi prieteni, de dragul Mirelui nostru care vine in curand.”

Dumnezeu nu ne-a înzestrat cu aripi naturale, dar a pus gandului nostru aripile vesniciei care reprezinta pentru noi, oamenii, mult mai mult decat o racheta cosmica. Isus ne-a dat cea mai fericita garantie ca la Tatal ceresc nu trebuie sa urcam cu fortele personale ale meritelor noastre, oricate ar fi acestea. Înainte de a putea zbura, tu trebuie sa crezi si sa primesti Vestea cea Buna a Mirelui si, împreuna cu Duhul Sfant, sa-L chemi cu aceeasi iubire dintai: „Amin! Vino, Doamne Isuse!”