Duhul Sfant – o perspectiva penticostala

Descriere

Prolog: Duhul Sfânt, o perspectivă penticostală
Cu mulţi ani în urmă, când eram student, am avut privilegiul de a-l avea profesor pe Dr. Anthony Palma. Dumnealui a fost unul dintre cei mai influenţi profesori pe care i-am avut în timpul pregătirii mele pentru slujire. De-a lungul ultimilor treizeci şi opt de ani de slujire, am mai avut privilegiul să primesc învăţătura dată de dumnealui de câteva ori. Astăzi, este unul dintre cei mai respectaţi şi cunoscuţi teologi penticostali din S.U.A.
În mai multe privinţe, această carte este un compendiu al lucrării vieţii dumnealui. A cercetat Scripturile cu băgare de seamă pentru a găsi răspunsuri biblice pentru a înţelege persoana, lucrarea şi darurile Duhului Sfânt. Manifestarea Duhului Sfânt în şi prin vieţile credincioşilor din zilele noastre, în context penticostal, a dat naştere uneia dintre cele mai mari treziri din istoria creştinismului. Rezultatul acestei treziri s-a concretizat în multitudinea de biserici plantate în întreaga lume şi în milioanele de vieţi schimbate în mod dinamic de puterea şi harul lui Dumnezeu. Această carte este unul dintre cele mai complete studii despre Duhul Sfânt, din perspectivă penticostală, care este disponibil astăzi.
În urmă cu câteva luni, am aflat că Pastorul Constantin Macoveiciuc căuta modalitatea de a publica această carte în limba română. Dumnealui a crezut că va fi de mare ajutor pentru studenţii din Suceava pe care îi pregăteşte şi chiar pentru întreaga Biserică din România. Răspunzând pasiunii dumnealui de a vedea această carte disponibilă în limba română, ne-am implicat în procesul de obţinere a drepturilor de autor pentru apariţia acestei cărţi.
Dorim să mulţumim şi liderilor zonali ai Assemblies of God World Missions, S.U.A., şi copiilor din S.U.A. (BGMC) care au făcut posibilă tipărirea acestei cărţi. Împreună cu echipa noastră din România, sunt încântat să vă putem oferi această lucrare. Rugăciunea noastră este ca toţi cei care studiază despre Duhul Sfânt folosind această carte, să experimenteze plinătatea, puterea şi darurile Sale în vieţile şi slujirea lor!
Rick Cunningham, Assemblies of God World Missions, slujitor în România

30.00 ronPret: