Iubirea pentru suflet este sufletul oricarei iubiri. A-ti alinta si rasfata si a-i face pe plac copilului tau, ca si cum doar la lumea aceasta ar trebui sa priveasca, si ca si cum viata aceasta ar fi singura vreme pentru fericire – a face aceasta, nu inseamna dragoste adevarata, ci cruzime. Inseamna a-l trata ca pe o fiara a pamantului, care nu are decat o lume la care sa priveasca si nimic altceva dupa moarte. Inseamna a ascunde de el acel maret adevar pe care copilul ar trebui determinat sa il invete chiar din copilaria lui – ca scopul final al vietii lui este mantuirea sufletului sau.

Un adevarat crestin nu trebuie sa fie robul modei, daca vrea sa isi creasca copilul pentru cer. El nu trebuie sa fie multumit sa faca lucruri doar pentru ca ele reprezinta obiceiul lumii; sa ii invete si sa ii instruiasca in anumite feluri, numai pentru ca asa se obisnuieste; sa le permita sa citeasca unele carti dubioase, doar pentru ca toti ceilalti le citesc; sa ii lase sa isi formeze obiceiuri indoielnice doar pentru ca sunt obiceiurile vremii. Trebuie sa ii creasca avand un ochi indreptat spre sufletele copiilor lui. Nu trebuie sa ii fie rusine sa auda educatia lui numita neobisnuita si ciudata. Si ce daca este? Timpul este scurt, chipul acestei lumi trece. Cel care si-a crescut copiii mai degraba pentru cer decat pentru pamant, mai degraba pentru Dumnezeu decat pentru oameni – acela este parintele care va fi numit intelept in final.