În odaia lui de rugaciune, singur cu Dumnezeu si cu Biblia, George Müller îsi încingea coapsele mintii si îsi lustruia armura pentru bataliile zilei. Cu încredere totala si simplitate de copil, el credea fiecare cuvant rostit de Dumnezeu. Se întorcea cu înflacarare la Cuvantul lui Dumnezeu de mai multe ori în fiecare zi ca si cum ar fi fost într-o comunicare constanta cu cerul, primind scrisori proaspete cu îndrumari si promisiuni pretioase de la Tatal lui ceresc.

Nu studia niciodata Biblia pentru altii. El studia doar pentru el însusi ca sa afle ce astepta Tatal lui ceresc de la el. A devenit atat de îmbibat de adevarul lui Dumnezeu, încat atunci cand vorbea despre Dumnezeu, ascultatorii lui îsi aminteau de cuvintele Mantuitorului din Ioan 7:38, fiindca din el pareau sa curga „rauri de apa vie”.

Rugaciunile lui erau rostite cu un limbaj simplu si cu un duh smerit si înflacarat. Pentru ca stia ca Tatal lui era atat de bogat, binevoitor si iertator, se simtea liber sa ceara si sa primeasca mari binecuvantari. Însa trasatura cea mai remarcabila a rugaciunii sale era aceea ca el cerea toate lucrurile în numele Domnului Isus Hristos. A-L glorifica pe Hristos si a mari Numele Lui mai presus de orice nume parea sa fie nota dominanta ce îi umplea inima si viata.