Pastorul cu viata innoita, de Richard Baxter

Descriere

Richard Baxter (1615-1691) a fost vicar la Kidderminster din 1647 până în 1661. În Introducerea la această lucrare retipărită, Dr. J.I. Packer îl descrie ca fiind „cel mai remarcabil păstor, evanghelist şi scriitor pe teme practice şi devoţionale pe care l-a produs puritanismul”. Lucrarea lui a transformat poporul din Kidderminster dintr-un „popor ignorant, necioplit şi chefliu” într-o comunitate de oameni evlavioşi şi închinători.

Aceste pagini, pregătite prima dată pentru o asociaţie de păstori din Worchestershire în 1656, tratează problema instrumentelor prin care se poate realiza astfel de transformări. În pledoaria sa fierbinte pentru îndeplinirea obligaţiilor spirituale ale lucrării pastorale, Baxter, în cuvintele contemporanului său, Thomas Manton, „s-a apropiat mai mult de scrierile apostolice decât oricare om din vremea sa”.

Astăzi, principiile lui Baxter, luate din Scriptură, şi re-aplicate în termenii circumstanţelor moderne, vor oferi, atât pentru păstori, cât şi pentru ceilalţi creştini, provocare, călăuzire şi ajutor.

{tab=CUPRINS}

CAPITOLUL I – Vegherea asupra noastră înşine 
Secţiunea 1 – Natura acestei vegheri
1. Aveţi grijă ca lucrarea harului să fie făcută deplin în sufletele voastre
2. Aveţi grijă ca nu doar să fiţi într-o stare de har, ci şi ca harurile voastre să se manifeste cu vigoare şi într-un mod viu
3. Aveţi grijă ca exemplul vostru să nu vă contrazică învăţătura
4. Aveţi grijă să nu trăiţi în acele păcate împotriva cărora predicaţi când le vedeţi la alţii
5. Aveţi grijă să nu vă lipsească calificările necesare pentru lucrare

Secţiunea 2 – Motivele pentru această veghere
1. Aveţi un cer de câştigat sau de pierdut, la fel ca orice alt om
2. Aveţi o natură depravată, la fel ca ceilalţi
3. Sunteţi expuşi unor ispite mai mari ca ceilalţi
4. Privirile multora sunt îndreptate asupra voastră şi vor fi mulţi care vă vor observa căderile
5. Păcatele voastre vor avea parte de agravări mai grozave decât ale altor oameni
6. O asemenea lucrare mare ca a voastră necesită un har mai mare decât în cazul altor oameni
7. Onoarea lui Hristos depinde mai mult de voi decât de ceilalţi oameni
8. Succesul slujirii voastre depinde în mare parte de vegherea asupra voastră înşivă

CAPITOLUL II – Vegherea asupra turmei 
Secţiunea 1 – Natura acestei vegheri
VEGHEREA ACEASTA SE EXTINDE ASUPRA ÎNTREGII TURME
1. Trebuie să trudim pentru convertirea celor neconvertiţi
2. Trebuie să dăm sfat celor care se află sub convingerea păcatului şi cer un sfat
3. Trebuie să căutăm să-i edificăm pe cei care sunt deja părtaşi harului divin
4. Trebuie să exercităm o veghere atentă asupra familiilor
5. Trebuie să fim harnici în vizitarea celor bolnavi
6. Trebuie să fim credincioşi în mustrarea şi certarea celor care au păcătuit
7. Trebuie să avem grijă în administrarea disciplinei bisericeşti

Secţiunea 2 – Modalitatea acestei vegheri
LUCRAREA DE PĂSTORIRE TREBUIE FĂCUTĂ
1. Doar pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea păcătoşilor
2. Cu hărnicie şi trudă
3. Cu prudenţă şi în ordine
4. Insistând în special asupra lucrurilor mai mari şi mai necesare
5. Cu claritate şi simplitate
6. Cu smerenie
7. Cu un amestec de severitate şi blândeţe
8. Cu seriozitate, sârguinţă şi zel
9. Cu o dragoste plină de tandreţe faţă de popor
10. Cu răbdare
11. Cu reverenţă
12. Cu spiritualitate
13. Cu dorinţe fierbinţi şi cu aşteptarea succesului
14. Cu un sentiment profund al propriei noastre insuficienţe şi al dependenţei de Hristos
15. În unitate cu alţi păstori

Secţiunea 3 – Motivele pentru această veghere
1. Din relaţia pe care o avem cu turma – suntem supraveghetori
2. Din cauza eficientă a acestei relaţii – Duhul Sfânt
3. Din demnitatea obiectului care ni s-a încredinţat spre grijă – Biserica lui Dumnezeu
4. Din preţul plătit pentru Biserică – pe care a cumpărat-o cu sângele Său

CAPITOLUL III – Aplicaţie  
Secţiunea 1 – Folosul smereniei
1. Din cauza mândriei noastre
2. Din cauză că nu ne dedicăm cu seriozitate, fără rezerve şi cu trudă acestei lucrări
(1) Prin studiu neglijent
(2) Printr-o predicare plictisitoare şi seacă
(3) Prin faptul că nu arătăm compasiune şi nu ajutăm congregaţiile aflate în nevoie
3. Din cauza centrării pe interesele lumeşti, în opoziţie cu interesele lui Hristos
(1) Prin inconstanţă
(2) Prin faptul că ne gândim prea mult la lucrurile lumeşti
(3) Prin lipsa dărniciei
4. Prin puţina preţuire a unităţii şi a păcii Bisericii
5. Prin neglijenţa de care dăm dovadă în exercitarea disciplinei bisericeşti

Secţiunea 2 – Recomandare specială a îndatoririi catehizării şi instruirii personale a turmei
PARTEA I: MOTIVE PENTRU ACEASTĂ ÎNDATORIRE
ARTICOLUL 1 – Motive din beneficiile lucrării
1. Va însemna un instrument care dă speranţă pentru convertirea păcătoşilor
2. Va promova în mod esenţial edificarea sfinţilor
3. Va face ca predicarea noastră publică să fie mai bine înţeleasă de popor
4. Ne va face mai familiari cu ei şi ne va asista în câştigarea afecţiunii lor
5. Ne va face mai familiarizaţi cu starea lor spirituală şi ne va ajuta să veghem mai bine asupra lor
6. Ne va asista în admiterea oamenilor la împărtăşirea din sacramente
7. Va arăta oamenilor natura reală a funcţiei de păstor
8. Va arăta poporului natura îndatoririi lor faţă de păstor
9. Va da conducătorilor naţiunii o perspectivă mai corectă asupra lucrării creştine, putând astfel să procure mai mult ajutor din partea lor
10. Va facilita foarte mult lucrarea pastorală în generaţiile următoare
11. Va conduce la o ordonare mai bună a familiilor şi la o petrecere mai corectă a Zilei Domnului
12. Îi va ajuta pe mulţi păstori să se ferească de lenevie şi de a-şi petrece timpul în mod greşit
13. Va contribui la controlul asupra corupţiei noastre şi la exercitarea harurilor noastre
14. Ne va îndepărta, atât pe noi, cât şi poporul, de controversele zadarnice şi de problemele mai puţin importante ale religiei
15. Va extinde aceste beneficii la toţi oamenii din toate parohiile noastre
16. Nu se va opri aici, ci probabil va fi o lucrare care să cuprindă întreaga ţară
17. O recomandare a valorii şi excelenţei acestei îndatoriri
ARTICOLUL 2 – Motive din dificultăţile lucrării
1. Dificultăţi care se nasc din noi înşine
2. Dificultăţi care se nasc din cauza poporului
ARTICOLUL 3 – Motive din necesitatea lucrării
1. E necesară pentru slava lui Dumnezeu
2. E necesară pentru bunăstarea poporului nostru
3. E necesară pentru bunăstarea noastră
ARTICOLUL 4 – Aplicaţia acestor motive

PARTEA II: OBIECŢII FAŢĂ DE ACEASTĂ ÎNDATORIRE  PARTEA III: DIRECTIVE PENTRU ACEASTĂ ÎNDATORIRE
ARTICOLUL 1 – Directive pentru a-i aduce pe oameni la supunerea faţă de acest exerciţiu
1. Purtaţi-vă în aşa fel în cursul general al vieţii şi lucrării voastre încât să-i convingeţi cu privire la abilitatea, sinceritatea şi dragostea voastră
2. Convingeţi-i cu privire la beneficiul şi necesitatea acestui exerciţiu
3. Puneţi catehisme în mâinile fiecărei familii din congregaţia voastră, fie ea săracă sau bogată
4. Trataţi cu blândeţe cu ei şi feriţi-vă de orice fel de descurajare
5. Mustraţi-i cu putere pe cei care sunt încăpăţânaţi şi nesupuşi
ARTICOLUL 2 – Directive pentru executarea acestui exerciţiu cu succes
1. Adresaţi-le câteva cuvinte în general, pentru a le linişti minţile şi a îndepărta orice ofensă
2. Luaţi-i unul câte unul şi trataţi cu fiecare separat
3. Testaţi cât a învăţat fiecare din catehism
4. Testaţi prin întrebări suplimentare cât de mult au înţeles din cele învăţate
5. După ce le-aţi testat cunoştinţele, treceţi apoi la a-i instrui personal
6. Dacă par să fie neconvertiţi, puneţi câteva întrebări prudente cu privire la starea lor
7. Încercaţi să produceţi o impresie asupra inimii lor cu privire la un sentiment al condiţiei lor deplorabile
8. Concluzionaţi cu un îndemn de a crede în Hristos şi la o folosire sârguincioasă a instrumentelor externe ale harului
9. La plecare, înmuiaţi-le minţile prin câteva cuvinte care să şteargă orice urmă de ofensă şi încercaţi să-i convingeţi pe capii familiei să ducă mai departe lucrarea pe care aţi început‑o
10. Păstraţi într-o carte o listă cu oamenii şi cu note referitoare la caracterul şi necesităţile lor
11. În tot timpul acestui exerciţiu, vedeţi ca modalitatea de tratare, cât şi subiectul, să fie potrivite scopului urmărit
12. Dacă vă ajută Dumnezeu, daţi dovadă de dărnicie faţă de cei mai săraci înainte de vă despărţi de ei

20.00 ronPret:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*