În calitate de cititor te întrebi ce este baraca pentru că acesta este şi titlul cărţii iar Mack destinatarul mesajului se întreabă cine este tata. Doar n-o fi vorba de… nu, nu se poate să fie vorba despre Dumnezeu, gândi Mack. Nu cred că Dumnezeu scrie bileţele şi le pune în poştă îşi spuse, căutând mai departe să-şi umple timpul. In el se dă o luptă interioară pe care nu o împărtăşeşte nici măcar cu soţia lui de teamă să nu fie ridiculizat pentru că de înţeles nici nu poate fi vorba.

În momentul în care Mack a primit acest bilet trecuseră trei ani buni de la momentul când viaţa lui a fost afectată de dispariţia fetei sale Missy. Era la munte în vacanţă tocmai salvase de la înnec doi copii care s-au răsturnat dintr-o canoe, pe lacul cu apa rece ca gheaţa cand teribila veste la izbit puternic: Missy, fata lui a fost răpită. Poliţia, maşini de teren, elicoptere, persnal calificat, consilieri ce mai mbilizare maximă pentru găsirea răpitorului şi recuperarea lui Missy. După o perioadă îndelungată de cercetări ajung într-o baracă într- zonă muntoasă greu accesibilă pentru a descoperi pete de sânge şi în imprejurimi rochia fetiţei. Semnalul transmis de aceste evidenţe este unul greu de acceptat de un tată care îşi iubeşte copila. Şi iată ca dupa trei ani din nou îi revine în minte scena cu baraca ba chiar este invitat la baracă, acea dărăpănătură care era depozitarul unui secret, martoră la un eveniment despre care el ar fi dorit să ştie detalii. De când a primit invitaţia prin biletul acela tipărit la maşina de scris sufletul său nu mai are linişte. În ciuda raţiunii care strigă stop el vrea să meargă singur acolo la baracă. Poate mă cheamă criminalul – se gândi el – şi vrea să mă omoare şi pe mine. În loc să-l înspăimânte un astfel de gând îl încurajă să-şi facă bagajele pentru aceasta solitară călătorie. Paul Young reuseste extrem de bine să exprime emotiile pe care Mack le trăieşte încât te ţine captiv lipit de paginile cărţii. Odată ajuns la baracă lucrurile se schimbă. Ceea ce se întâmplă la baraca este mai greu de acceptat şi aceasta datorită unor tipare pe care noi deja le avem prestabilite.

Partea a doua a cărţii Baraca deşi nu este delimitată în vreun fel anume ea se remarcă prin modalitatea în care se prezintă. Fără a greşi în vreun fel putem considera că acţiunea romanului cuprinde două episoade delimitate de baraca sau mai bine zis de vizita la baracă. Vă reamintesc următorul lucru la baraca din zona muntoasă greu accesibilă Mack pe numele său întreg Mackenzie a găsit rochia pătata de sânge a fetiţei lui răpită. Chiar dacă baraca este un loc al durerii al amintirilor neplăcute iată-l singur în acel loc fără a şti să dea detalii cu privire la prezenţa lui acolo. Nici măcar vremea nu era favorabilă pentru o aventurare pe munte. A împrumutat o maşină de teren pentru a putea face faţă drumului îngheţat şi chiar aşa a trebuit să abandoneze maşina la vreo doi kilometri de baraca. Ajuns în baraca ce parcă refuza să se prăbuşească în ciuda constituţiei sale fragile nu ştia cum să procedeze era oarecum stânjenit că el om matur se află în această incertitudine cu privire la ceea ce urmează să se întâmple. Odată ce a deschis uşa dărăpănăturii l-a împresurat amintirile. A aruncat o privire fugară spre locul unde acum trei ani poliţia a găsit pata de sânge şi rochia fetei lui, Missy – pata, cei drept mai ştearsă de vremuri însă îşi trăda prezenţa chiar şi aşa. Un val de mânie, ură, neputinţă toate acestea îndreptate spre Dumnezeu au răbufnit. Nimeni nu se afla pe o rază de kilometri aşa că s-a Mack se manifesta fără a se cenzura. Fizic nu a făcut faţă unei asemenea manifestări astfel că s-a prăbuşit şi a zăcut în praful din baraca o vreme îndelungată. Frigul care-i pătrundea în oase l-a adus oarecum la realitate, spun oarecum pentru că de fapt din acel moment se petrece un neobişnuit lucru. Totul în jurul lui se transformă, capătă viată, culoare, vremea arată altfel atât de diferită că nu poate fi descrisă. Totul este ireal şi chiar este. Din acest moment ca şi cititor ai de ales dacă mergi mai departe sau pur si simplu abandonezi lectura. Este o luptă interioară pe care a trebui să o duc deoarece felul în care se prezintă povestea mai de parte surprinde peste măsură. Ceea ce urmează este  metaforă şi trebuie luat ca atare. Romanul nu este unul de doctrină ci doar prezintă de-o manieră inedită modul în care relaţionează Dumnezeu cu persoanele care au pierdut pe cineva drag. Oamenii cu dureri lăuntrice nevindecate încă vor fi mângâiaţi de modul acesta de prezentare a lucrurilor. Autorul îşi asumă riscul de a traduce în limbaj omenesc anumite aspecte cereşti despre care nu ştim mai nimic. Baraca este un roman unic prin modul in care este scris si vă va determina să doriţi cu interes prezenta lui Dumnezeu.

Nu studia niciodată Biblia pentru alţii. El studia doar pentru el însuşi ca să afle ce aştepta Tatăl lui ceresc de la el. A devenit atât de îmbibat de adevărul lui Dumnezeu, încât atunci când vorbea despre Dumnezeu, ascultătorii lui îşi aminteau de cuvintele Mântuitorului din Ioan 7:38, fiindcă din el păreau să curgă „râuri de apă vie”. Rugăciunile lui erau rostite cu un limbaj simplu şi cu un duh smerit şi înflăcărat. Pentru că ştia că Tatăl lui era atât de bogat, binevoitor şi iertător, se simţea liber să ceară şi să primească mari binecuvântări. Însă trăsătura cea mai remarcabilă a rugăciunii sale era aceea că el cerea toate lucrurile în numele Domnului Isus Hristos.

A-L glorifica pe Hristos şi a mări Numele Lui mai presus de orice nume părea să fie nota dominantă ce îi umplea inima şi viaţa. Cea mai mare speranţă a lui George Müller era ca mărturia sa despre credincioşia lui Dumnezeu faţă de el să îi încurajeze pe credincioşi să dezvolte o credinţă ca a lui – credinţa fără de care este imposibil să Îi fim plăcuţi lui Dumnezeu; credinţa care lucrează prin dragoste şi purifică inima; credinţa care mută munţi de obstacole din calea noastră; credinţa care apucă tăria lui Dumnezeu şi este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite şi o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Fie ca această credinţă să umple inimile şi vieţile celor ce citesc această carte. comanda aici

Divorţul pare a fi singura cale de rezolvare a problemelor aşa gândeau cei doi. Erau împreună sub acelaşi acoperiş însă emoţional erau la mare depărtare iar partea cea mai gravă era lipsa de ştiinţă în a gestiona o astfel de situaţie. Caleb este un pompier foarte respectat în comunitate, un adevărat erou însă acasă nu reuşeşte să câştige respectul soţiei. Prinşi într-un ritm al societăţii moderne nu reuşesc să aloce timp pentru a-şi rezolva problemele ca să nu mai spunem că o componentă de bază lipseşte din casa lor. Este vorba de Dumnezeu. De aceea Catherine îşi permite le locul de muncă – ea se ocupa de relaţii publice in cadrul unui spital – sa flirteze.

Îmbrăcata foarte elegant cu dese apariţii la televiziune pentru a da declaraţii nici nu a fost foarte greu pentru ea sa se facă remarcata mai ales ca dorea aceasta. Spre a fi mai clara in ceea ce priveşte accesibilitatea a si aruncat chiar verigheta intr-un sertar al biroului. Lupta care se dădea în experimentatul pompier Caleb era una care-l tortura la foc mic. Era dispus sa stingă zeci de incendii numai să nu mai aibă parte de atitudinea de „mă descurc şi fără tine” a soţiei sale. Ca bărbat nu poţi să nu te ataşezi de eforturile lui Caleb îşi a-şi recupera soţia, eforturi care nu au avut nici un efect pentru început. A vrut să renunţe în repetate rânduri însă tatăl său l-a sprijinit necondiţionat şi a insistat să meargă mai departe în a lupta pentru căsnicia sa. Pentru a-l ajuta i-a dăruit un fel de jurnal care acoperea o perioadă de 40 de zile, jurnal care a salvat căsnicia părinţilor săi. Caleb când a auzit că este vorba şi de Dumnezeu în toată chestiunea aceasta a dorit să abandoneze imediat însă din respect pentru tatăl său şi cu dorinţa de a-şi recâştiga soţia a acceptat să parcurgă acest jurnal însă fără prea mare tragere de inimă.
Romanul „Încercarea focului” prezintă o excelentă paralelă între stingerea incendiilor şi reaprinderea focului dragostei între două persoane care au avut o concepţie eronată despre iubire. Caleb experimentatul pompier avea să înţeleagă că o căsnicie nu poate funcţiona decât în condiţiile în care investeşti timp şi te preocupă mai mult dăruirea decât primirea. Mare iubitor de ambarcaţiuni, de bărci, petrecea mult timp consultând tot felul de cataloage visând la vremea când va avea barca sa. Catherine, soţia lui se simţea pe locul doi dacă nu chiar pe al treilea, al patrulea. Pentru barca lui avea o sumă frumuşică de bani deja strânsă şi aceasta în condiţiile în care casa în care locuiau necesita reparaţii urgente. Tensiunea în acest cuplu este accentuată şi de starea sănătăţii mamei lui Catherine. În urma unui accident vascular a rămas ţintuită într-un cărucior cu rotile. Ea ar fi vrut să-şi ajute mama, săi cumpere un cărucior care să-i uşureze deplasarea, Caleb dorea sa-şi cumpere barca şi uite aşa tensiunea era o constantă în casa lor. De la un timp se întâmplă ceva în atitudinea lui Caleb faţă de soţia lui. Nu mai este el, se comportă extrem de ciudat. Îi aduce flori, este adevărat că erau nişte biete flori de câmp, ieftine însă este totuşi, ceva. Ba chiar într-o dimineaţă i-a pregătit cafeaua aşa cum îi plăcea ei să o facă, din boabe măcinate. Te-ai fi aşteptat ca aceste gesturi de tandreţe de iubire, este adevărat destul de stângaci exprimate să fie reperate de Catherine într-o manieră pozitivă, însă…nu a fost deloc aşa. Ea înţelegea că aceste gesturi nu sunt altceva decât nişte încercări disperate ale soţului său de a obţine mai multe la partajul pe care aveau să-l aibă în curând când divorţul se va finaliza. Aşa că lângă vaza cu flori lăsă pentru Caleb soţul său documentele pentru divorţ din partea avocatului. Cât de tare ai fi nu prea poţi să te aduni când vezi că gesturile tale sunt tratate într-un fel atât de eronat, când ţi se răspunde cu rău la bine. Dacă nu ar fi fost tatăl lui Caleb, un creştin care a văzut dragostea lui Dumnezeu, ar fi abandonat de mult însă aşa a fost determinat să meargă mai departe pe firul jurnalului de 40 de zile. În fiecare zi citea şi aplica, citea şi aplica iar aceasta o întărâta şi mai mult pe soţia sa care era încurajata şi de prietene apropiate să nu se lase îmbrobodită pentru că bărbaţii această specie, se comportă mieros, tandru, până obţin ce vor pentru ca apoi să fie din noi ei înşişi. Toate prietenele lui Catherine au experimentat durerea generata de relaţii defectuase şi iată-le deja experte. Aveau să greşească de data aceasta pentru că la Caleb schimbarea era o misterioasă lucrare pe care nici el nu o pricepea întru-totul, o schimbare care venea din interior. Dumnezeu îl ajuta pentru că deja făcuse acel pas prin care îşi recunoştea neputinţa şi se trezea în repetate rânduri cerâd ajutor divin pentru a-şi iubi soţia în ciuda comportamentului ei respingător. Schimbările în viaţa lui Caleb au fost radicale. Într-o zi pe biroul unde era computerul la care Caleb petrecea şi câteva ore pe zi se afla un impresionant buchet de trandafiri roşii. Era un mesaj clar cât se poate de clar. Catherine a văzut, a ignorat şi aceasta în condiţiile în care a găsit în curte resturi din computerul făcut bucăţi cu bâta de baseball, resturi care dovedeau că acel computer, subiectul multor certuri, nu va reveni niciodată. Un gest făcut de Caleb a avut totuşi impactul care i-a schimbat perspectiva lui Catherine astfel ca finalul, finalul cărţii Încercarea focului să fie unul fericit. Fără ca soţia lui să ştie amatorul de bărci şi-a scos economiile din bancă şi a achitat integral un cărucior cu rotile performant pentru soacra lui. Când din întâmplare a aflat că misterioasa persoană din spatele acestui gest nu este medicul la care ea se gândea ea ci este chiar soţul ei Caleb, dintr-o data toate lucrurile capătă sens, un sens pe care ea nu la înţeles. Din acest moment emoţia atinge cote maxime, iar cartea finalizează într-un trend ascendent cu o rededicare a celor doi pentru a rămâne împreună şi la bine şi la rău.
Încercarea focului deşi este un roman se încheie cu o prezentare a Evangheliei, fiind astfel o excelentă unealtă de evanghelizare.

Lucrarea aceasta a lui Dumnezeu care mergea înainte, şi numărul sfinţilor care se înmulţeau au transformat în curând oraşul în mod minunat; astfel că în timpul primăverii şi verii care au urmat, anno 1735, oraşul părea plin de prezenţa lui Dumnezeu: nu fusese niciodată atât de plin de iubire şi bucurie, dar nici atât de tulburat ca atunci. În aproape fiecare casă existau dovezi remarcabile ale prezenţei lui Dumnezeu.

Era un timp de bucurie în familie, datorită mântuirii care le fusese adusă; părinţii se bucurau de copiii lor născuţi din nou, soţii de soţiile lor, şi soţiile de soţi. Se vedea intrarea Dumnezeului nostru în locaşul Lui cel sfânt, ziua lui Dumnezeu era o zi de bucurie, şi locaşul Lui era plăcut. Adunările noastre publice erau frumoase pe atunci: congregaţia era vie în slujba lui Dumnezeu, fiecare era implicat în închinarea publică, fiecare ascultător era dornic să soarbă cuvintele pastorului de îndată ce erau rostite; adunarea plângea din când în când, în timpul predicării Cuvântului; unii plângeau de părere de rău şi neputinţă, alţii de bucurie şi iubire, alţii de milă şi grijă faţă de sufletele vecinilor lor.

Închinarea noastră publică s-a însufleţit foarte mult; Dumnezeu era proslăvit prin psalmi, după puterile noastre, în frumuseţea sfinţeniei. S-a observat că nu exista nici o altă parte a serviciului divin care să sublinieze atât de mult harul şi să înalţe inimile oamenilor buni spre Dumnezeu, ca atunci când Îi cântam laude. Congregaţia noastră fusese la înălţime şi înainte în aspectul exterior al acestei îndatoriri, fiindcă bărbaţii cântau în mod regulat şi mulţumitor trei părţi ale melodiei, iar femeile o parte, singure; dar acum era evident că se deprinseseră să cânte cu o neobişnuită înălţare a inimii şi glasurilor, care transforma cântarea într-o îndatorire plăcută.

T.D. Jakes, fondator si pastor senior al Bisericii „Casa Olarului”, din Dallas, Texas, este un vorbitor renumit si autor a numeroase carti cotate ca bestseller. Emisiunea sa televizata saptamânala este urmarita în milioane de case din întreaga tara. Autorul a aparut pe coperta revistei Time, fiind cunoscut în lume pentru mesajul sau privitor la libertatea care se gaseste în Cristos.

După cum bine se vede, problemele lor – ale celor din vest – ajung să devină şi problemele noastre, chiar dacă după o anumită perioadă. Tocmai această perioadă de întârziere poate să se constituie într-un avantaj enorm care să ne confere nouă posibilitatea de pregătire pentru a preveni – pentru că nu-i aşa ştim că este mai uşor să previi decât să tratezi.

Subiectul cărţii „Lupta frumoasă” porneşte de la premiza că actualul creştinism este unul de suprafaţă, unul căldicel, marcat de religiozitate şi de liste lungi cu interziceri şi îndatoriri. Viaţa de credinţă este impropriu numită de credinţă deoarece manifestarea credinţei este mai mult o chestiune teologică decât una cu un puternic caracter practic aşa cum a fost în viaţa primilor creştini. Credincioşii de astăzi spune Gary Thomas, nu mai simt cât de gloriasă este viaţa creştină, cât de extraordinar este să fii creştin. Ne mulţumim cu puţin – o religie îmblânzită, câteva ritualuri, din când în când, aşa, câte un răspuns miraculos la rugăciune – şi viaţa trece fără să ne înţelegem adevărata identitate în Hristos, fără să ne îmbrăţişăm chemarea de copii ai lui Dumnezeu şi fără să ne împlinim scopul divin. Încă din primul capitol introductiv mesajul este unul extrem de dur însă benefic pentru a îndepărta plaga unui creştinism îmbibat de cultural şi de aspecte regionale care împiedică acţiunea duhului lui Dumnezeu. Cei care s-au obişnuit cu statutul de spectatori de consumatori veşnic nemulţumiti şi nesatisfăcuţi vor găsi în cartea „Lupta frumoasă” paşi concreţi de a depăşi acest statut neproductiv pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi în ultimă instanţă pentru ei înşişi. Mă rog ca la terminarea acestei cărţi – spune Gary Thomas – să vă consideraţi ochii drept slujitorii lui Dumnezeu, iar mâinile şi picioarele drept instrumentele sfinte ale puternicului Creator. Mă rog ca urechile voastre să audă permanent cuvintele şi instrucţiunile lui Dumnezeu, ca inimile voastre să fie pline de pasiunea lui Dumnezeu. Mă rog ca minţile voastre să înceapă călătoria fascinantă de a cunoaşte gândurile lui Dumnezeu şi ca trupurile voastre să fie un centru clocotind de viaţă şi de pasiune faţă de Hristosul înviat şi stăpân peste toate, care lucrează cu putere în oameni. Toate aceste aşteptări ale autorului sunt realiste pentru că tocmai aceste subiecte le abordează pe paginile cărţii „Lupta frumoasă „ şi oferă soluţii care odată aplicate zămislesc împlinirea.

Captivanta aventură a transformării zilnice prin puterea lui Dumnezeu, aceasta este tema abordată de Gary Thomas în cartea „Lupta frumoasă”. Deşi lupta creştinului este una frumoasă, este una bună, aceasta nu înseamnă că este şi uşoară. Greutatea luptei este direct proporţională cu lepădarea de sine şi aceasta pentru că duşmanul cel mai mare este în noi. Pentru că ne mulţumim cu bine, pierdem deseori ceea ce este cel mai bine. Iar această pierdere este de fapt renunţarea la binecuvântarea lui Dumnezeu care nu poate fi înlocuită cu nimic. Pe întreg parcursul cărţii se regăseşte un strigăt de motivare la experimentarea prezenţei lui Dumnezeu, care este mai mult decât doctrină. A cunoaşte despre Dumnezeu nu trebuie să fie apogeul experienţei noastre spirituale. Cunoaşterea lui Dumnezeu este cea care dă sens vieţii şi o îmbracă în haine strălucitoare de sărbătoare. Dorinţa mărturisită a lui Gary Thomas este de a sluji la ascensiunea celor, care caută mai mult prezenţa lui Dumnezeu. Exemplifică accesul pe o treaptă superioară prin exemple biblice cât şi prin exemplele unor personalităţi care au rămas în conştiinţa publică datorită experienţelor extraordinare trăite în prezenţa lui Dumnezeu. Aceste experienţe sunt catalogate de autor ca fiind mistice; iar pentru a fi înţeles corect explică în detaliu ce doreşte să se înţeleagă prin mistic. Pentru Gary Thomas folosirea termenului mistic este acela de experimentare directă a lui Dumnezeu. Fără această întâlnire personală viaţa de credinţă este una artificială care va duce mai devreme sau mai târziu la frustrare, neîmplinire şi răzvrătire.

Cele trei părţi ale cărţii „Lupta frumoasă” sunt captivante prin structura inedită la care apelează autorul. Începe fiecare capitol cu un set de trei, patru citate, versete biblice care introduc subiectul capitolului respectiv, pentru ca apoi la finalul capitolului să găsim o secţiune intitulată: să recapitulăm. Această desfăşurare a materialului este una benefică pentru cel care doreşte să asimileze conţinutul acestei cărţi care poate fi un ghid util pentru viaţa de zi cu zi a credinciosului, care s-a angajat în a-l urma pe Dumnezeu conştient că aceasta presupune, luptă. Miezul cărţii, respectiv capitolul 2 intitulat, Spirit nou, trupuri noi, evidenţiază adevărul biblic cu privire la minunea transformării mântuitoare. Creştinul este o persoană care a reactivat chipul lui Dumnezeu în el şi astfel devine mijlocul vizibil al Dumnezeului nevăzut. O astfel de abordare nu poate decât să responsabilizeze şi apoi să determine la acţiune. Doar acţiunea, a dat naştere afirmaţiei pauline : m-am luptat lupta cea bună sau lupta cea frumoasă. Tu ce luptă duci, pentru cine te zbaţi, cheltui, te epuizezi. O singură luptă este numită frumoasă, bună iar aceasta, dacă-i purtată îţi va revitaliza viaţa. „Lupta frumoasă” cartea lui Gary Thomas îşi propune şi reuşeşte să atragă în lupta experimentării depline a puterii minunate şi transformatoare a lui Hristos pe aceia care îndrăznesc să o deschidă.

John C. Maxwell, unul dintre cei mai populari autori, potrivit New York Times, are un mesaj pentru cei care cred ca talentul este raspunsul la orice problema: Talentul nu este suficient. Multi dintre oamenii talentati care au un avantaj asupra celorlalti il pierd pentru ca in loc sa si-l imbunatateasca in permanenta se odihnesc pe lauri. Considera ca talentul ii va mentine in top. Ei nu isi dau seama care este adevarul: daca nu incep sa si-l valorifice, altii ii vor intrece. Talentul este mai comun decat isi imagineaza. Exista oameni ca Jefferson, Nameth, Churchill, Bono, Oprah si Dickens care au inteles acest lucru si si-au dezvoltat talentul imbunatatind lumea din jurul lor.  Cu exemple de necontestat ale celor care si-au atins scopul, Maxwell, expertul in leadership la care apeleaza oameni de afaceri de pretutindeni, dezvaluie secretul a 13 alegeri cheie pe care le poti face pentru a deveni o persoana extrem de talentata.

Împreună devenim colecţionari de portrete de carte!

Emisiunea este realizată în colaborare cu Libraria & Biblioteca Agape Suceava. Toate cărţile prezentate în cadrul emisiunii sunt disponibile atât la bibliotecă cât şi la librărie.

Între noi fie vorba vă mărturisesc, lecturarea nu ia prea mult timp deşi, naraţiunea se întinde pe 280 de pagini. Subiectul te prinde, te suprinde şi îi eşti captiv. Am descoperit că pot citi la viteze mai mari. Distribuit pe trei părţi, însumând 56 de capitole scurte, care pot fi parcurse în doar câteva minute, romanul captivează de la primul rând. Enigmaticul te învăluie de pe prima pagină şi te determină să dai pagina să dai pagina să dai…până în final când cuvântul „sfârşit” te face să-i regreţi existenţa. Josh Mc Dowell vrut să realizeze un roman captivant şi eficient iar aceasta ia reuşit din plin. Documentarea pentru scrierea lui a necesitat chiar mutarea pentru o perioadă de timp în Egipt, astfel că aspectele legate de distanţe, localuri, relief, localităţi, corespund cu realitatea. Impactul pentru cei care locuiesc în spaţiul descris în, Martorul, devine cu atât mai mare, ceea ce a şi intenţionat autorul. Romanul se constituie astfel într-o unealtă eficientă pentru prezentarea Evangheliei într-un spaţiu extrem de ostil precum lumea musulmană. Spre deosibire de alte romane, Martorul nu este doar înţesat de aventuri eroice, palpitante şi pline de neprevăzut ci oferă răspunsuri la cele mai importante întrebări care ne ies în cale şi care ne urmăresc din copilărie până la vârsta perilor albi.

Cine este martorul ? Cine este personajul enigmatic din spatele acestui statut nu prea confortabil. Să fii martor la un asasinat nu este prea agreabil, cel puţin mie nu mi-ar surâde ideea. Romanul Martorul, scris de Josh McDowell debutează cu un dialog între un personaj bogat, extrem de bogat, Rafic Ramsey şi cel care a fost angajat să se ocupe de o situaţie des întâlnită în lumea celor cu mulţi bani, este vorba despre o răpire. Răpitorii lacomi au plusat suma de vreo câteva ori îngreunând situaţia, complicând-o. Claudette, soţia personajului influent, răpita, de fapt nici nu a fost răpită în adevăratul sens al cuvântului, iar aceasta o ştia şi agentul care într-un mod discret dar eficient a instrumentat cazul. Avea dovezi, fotografii, era un profesionist. Experinţa acumulată în timp, a determinat rezolvarea acestei probleme într-un timp record. El avea să devină din urmăritor, urmăritul şi acaesta pentru că ştia adevărul. Martorul, în persoana lui Maruan Accad, nume cu rezonanţă în spaţiul islamic, este hăituit deoarece deţine informaţii compromiţătoare. Detectivul căruia i s-a încredinţat cazul, iar aceasta s-a făcut pe considerente profesionale se dovedeşte a fi cârtiţă, adică trădător. Intuiţia martorului il salvează din ghearele morţii. Derularea povestirii este una extrem de captivantă deoarece neprevăzutul este o caracteristică marcantă. Pentru a scăpa de urmăritori, Taric, care este de fapt martorul însă sub o noua sa identitate nu se dă in lături de la nici o acţiune pentru a se salva. Îşi salvează viaţa aceasta, pierzând-o pe cealaltă. Pe parcursul lecturării eşti martor la decadenţa Martorului. El este exponatul rasei umane care se pretează la orice pentru a-i fi bine. Romanul ia o direcţie neaşteptată după ce Taric, este informat cu privire la moartea Raniei, femeia pe care o iubea . Moartea persoanei iubite îl aruncă în braţele unei necunoscute care se dovedeşte a fi varianta feminină a fiului risipitor.

Totul se schimbă când Taric, hoinarul, află că noua sa prietenă este fica unui păstor. Acum romanul se prezintă într-adevăr ca unul creştin. Întâlnirea cu păstorul se dovedeşte a fi una care schimbă vieţi pentru că, acest om simplu, însă hotărât, gaseşte cheia spre inima, bărbatului care se pare că avea zilele pecetluite. Urmăritorii erau aproape, mai aproape decât îşi imagina el. Spre final aflăm cum se poate citi Noul Testament într-o noapte doar şi apoi cum inima se schimbă prin miracolul produs de Cuvântul lui Dumnezeu. Partea finală abundă de versete biblice care fac acum parte din derularea povestirii. Nici o clipă nu eşti forţat să le citeşti nu este un abuz, prezenţa lor acolo, se potrivesc extrem de bine. Ce să mai spunem este Evanghelia prezentată la modul complet însă atât de natural împletită cu povestirea încât nici chiar cititorii avizati nu se simt deranjati.

Martorul, scrisă de Josh McDowell se dovedeşte a fi mai mult decât un roman bine scris. Prin această povestire se transmit adevăruri extraordinare care altminteri ar fi respinse