A.W. Tozer – un adevărat profet al bisericii

Pericolele unei credinte superficiale

 

De-a lungul istoriei, Biserica a fost inundata de profeti autoproclamati. Ori de cate ori aud despre astfel de profeti, nu pot sa nu ma gandesc la porunca lui Dumnezeu pentru Israel din Deuteronom 18:22: “Cand ceea ce va spune proorocul acela in Numele Domnului nu va avea loc si nu se va intampla, va fi un cuvant pe care nu l-a spus Domnul. Proorocul acela l-a spus din indrazneala; sa n-ai teama de el.”
E un lucru periculos pentru cineva sa pretinda ca e prooroc. Dintre toate slujbele prezentate in Scriptura aceasta e cea mai usor de identi-ficat, adica iti poti da seama cand o persoana nu rosteste cu adevarat un cuvant profetic de la Dumnezeu. Poate ca Pavel avea in minte tocmai acest lucru cand a scris: “Cat despre prooroci, sa vorbeasca doi sau trei si ceilalti sa judece. Și daca este facuta o descoperire unuia care sade jos, cel dintai sa taca. Fiindca puteti sa proorociti toti, dar unul dupa altul, pentru ca toti sa capete invatatura si toti sa fie imbarbatati. Duhurile proorocilor sunt supuse proorocilor, caci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neoranduielii, ci al pacii, ca in toate bisericile sfintilor” (1 Cor. 14:29-33).
Din nefericire se pare ca astazi multi din biserica accepta pe oricine se pretinde prooroc. Se tin de fiecare cuvant proorocit indiferent daca ceea ce s-a proorocit se materializeaza sau nu. Ceea ce conteaza e oratoria de moment. Totusi, proorocii pe care ii gasim in Scriptura au rostit cuvinte care s-au implinit. In Vechiul Testament, proorocii vorbeau despre lucruri viitoare; in Noul Testament ei slujeau pe post de depanatori ai Bisericii, indicand erorile si ereziile si apoi oferind solutia care sa indrepte grupul de credinciosi inapoi la Hristos. Ei vedeau limpede, vorbeau precis, si erau rareori — daca erau vreodata — apreciati pentru asta. Asa cum a spus si Isus atat de elocvent: “Nicaieri nu este pretuit un prooroc mai putin, decat in patria si in casa Lui” (Mat. 13:57).
Cand e vorba despre un astfel de prooroc, A. W. Tozer iese in evidenta dintre toti ceilalti. El isi incepe cartea afirmand ca “am sa-mi asum putin riscul sa proorocesc.” El spune ca poate sa intrevada ca va veni o vreme cand cei din Biserica vor abandona invatatura evanghelica — o vreme cand “casa va fi lasata pustie si nu va mai fi intre ei niciun om al lui Dumnezeu, un om in care sa locuiasca Duhul Sfant.” Pe buna dreptate putem spune ca am trait sa vedem inceputul implinirii acestei proorocii. Și din nefericire, ca in cazul profetilor din vechime, biserica evanghelica l-a auzit pe Tozer, dar nu l-a ascultat.
Critica lui Tozer la adresa bisericii nu e pornita din malitiozitate, ci mai degraba dintr-o dragoste profunda fata de trupul lui Isus Hristos, credinciosii. El are o dragoste infocata fata de biserica, una adanc inradacinata in adevarul biblic ce nu se schimba odata cu timpul. El a inteles ca multe din problemele cu care se confrunta biserica de azi, sunt cele cu care s-au confruntat si inaintasii sai cu cateva generatii in urma. Avea dreptate batranul propovaduitor din Eclesiastul cand zicea “Ce a fost va mai fi si ce s-a facut se va mai face; nu este nimic nou sub soare” (Eclesiastul 1:9).
De aceea, cand Tozer a vazut ca apar in adunare lucruri pe care le considera daunatoare dezvoltarii spirituale, se indigna si vorbea cu indrazneala impotriva lor. Totusi arata si calea de indreptare. Spunea pericolului pe nume, apoi oferea grupului pe care il critica, solutia biblica centrata pe Hristos. In aceasta carte, esenta pericolului perceput de Tozer, este o credinta superficiala ce duce la letargie spirituala. Aceasta conditie spirituala a bisericii o face vulnerabila la atacurile vrajmasului.
Remediul propus de Tozer este la fel de drastic pe cat de certa e conditia spirituala a bisericii. Unul din lucrurile semnalate de el a fost faptul ca lumea a intrat prea mult in crestini si ca credinciosii trebuie sa se separe de lume. Aceasta idee a separarii de lume s-a cam pierdut in aceasta generatie. Biserica este atat de intretesuta cu lumea din jur, incat cele doua sunt in esenta una si aceeasi entitate. Tozer afirma ca daca credinciosii nu se separa de lume, vor sucomba in letargie spirituala..
Tozer nu putea accepta atitudinea juvenila intre credinciosii din Biserica. Nu putea tolera crestinii care se plictisesc usor si care se uita in jur dupa distractii pentru a scapa de sentimentul de plictiseala. Pentru Tozer, distractiile in biserica sunt forme prin care biserica se sincronizeaza cu lumea spre pierzarea ei. Pentru el, dorinta bisericii de a “tine pasul cu lumea de azi” era un nonsens. O biserica lumeasca, in conceptia lui Tozer, e un oximoron si cu totul anatema.
Pe masura ce vei citi aceasta carte, vei constata ca problemele pe care le semnaleaza Tozer, se intampla si astazi. Putem spune cu adevarat ca Biserica a mai trecut pe-aici! Din cine stie ce motiv, fiecare generatie de credinciosi are impresia ca trebuie sa inventeze roata spirituala. Tozer a putut vedea dincolo de toate acestea pentru ca el nu se concentra pe tendintele trecatoare. El stia ca tendintele vin si trec si ca odata ce oamenii se obisnuiesc cu o moda, a si trecut si o noua tendinta asteapta dupa colt. Ca si profetii din Scriptura, el vedea limpede si vorbea precis. Diagnoza facuta de el bisericii a fost corecta in vremea lui, si este corecta si astazi.
Aceasta carte nu este doar o carte cu minusuri, desi le are in buna masura; totusi in mijlocul minusurilor exista si o speranta pozitiva pentru sufletul insetat dupa Dumnezeu.
— Rev. James L. Snyder

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*